Campania SMILE in sprijinul Centrului Crinul Alb

campania-smile-in-sprijinul-centrului-crinul-alb

Alpha Bank Romania impreuna cu Asociatia Studentilor la Limbi Straine au desfasurat pe parcursul anului 2010 Campania SMILE, in sprijinul copiilor de la Centrul de Recuperare si Asistenta Sociala CRINUL ALB din Bucuresti. 

Alpha Bank a directionat catre Campania SMILE fondurile de obicei destinate tiparirii felicitarilor de Paste pentru parteneri, ce au fost inlocuite cu o felicitare electronica. Atat partenerii cat si clientii si angajatii bancii s-au alaturat acestei initiative si au contribuit cu dotatii, aducand un zambet copiilor de la Centrul Crinul Alb.

Campania a debutat in preajma sarbatorilor de Paste, cand copiii gazduiti la Centru in regim permanent s-au bucurat de cadourile aduse de iepuras: dulciuri, carti de colorat, carti audio, jucarii.

Fiind copii cu nevoi speciale si tratamente zilnice de recuperare neuro-psiho-motorie, Alpha Bank Romania a pus la dispozitia Centrului fondurile colectate in prima etapa a Campaniei, de Paste, acestea contribuind la infiintarea unei sali de tratament in cadrul Centrului, dotata cu mobilier special si aparatura utila in tratamentele de recuperare.

Cea de-a doua etapa a Campaniei s-a desfasurat in perioada sarbatorilor de iarna cand, copiii gazduiti la Crinul Alb au primit de la Mos Craciun cadouri constand in dulciuri, fructe, jucarii, dar si obiecte necesare in activitatile zilnice.

Proiecte similare

Vezi toate proiectele