Centru media

    

Creditare in conditii avantajoase pentru IMM-uri prin parteneriatul Alpha Bank Romania si FEI

06 iunie 2024

Comunicat colaborare FEI

Alpha Bank Romania continua sa sprijine companiile mici si mijlocii (IMM) prin intermediul parteneriatului strategic cu Fondul European de Investitii (FEI) ce aduce beneficii substantiale in domeniul creditarii. Astfel, companiile mici si mijlocii pot accesa credite in conditii flexibile si competitive, sustinute de garantiile si expertiza FEI.

„In baza parteneriatului nostru cu FEI, putem oferi companiilor si start-up-urilor facilitati de creditare cu costuri semnificativ reduse fata de cele oferite in mod uzual accesand garantia oferita de FEI in procent de 30% si 70% din valoarea finantarii.

Instrumentele financiare Competitivitate si Sustenabilitate din cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta implementate de catre Alpha Bank Romania, vizeaza atat stimularea generarii si cresterii de plus valoare la nivelul mediului de afaceri cat si tranzitia catre o economie verde si sustenabila.

Suntem increzatori ca prin acest parteneriat, vom oferi solutii adaptate si potrivite activitatilor IMM-urilor pentru a-si valorifica potentialul de crestere inclusiv prin implementarea proiectelor cu componenta inovatoare.” a declarat Dragos Draghici, Director in cadrul Directiei IMM a Alpha Bank Romania.

Beneficiarii principali ai acestor solutii de finantare sunt IMM-urile care indeplinesc criteriile europene, avand pana la 250 de angajati si o cifra de afaceri anuala de maximum 50 de milioane de euro.

Companiile au acum acces la resurse financiare semnificative pentru a-si sustine proiectele de dezvoltare si pentru a-si consolida pozitia pe piata. Astfel, parteneriatul dintre Alpha Bank Romania si FEI reprezinta un pas esential in directia consolidarii mediului de afaceri din Romania, oferind IMM-urilor instrumente si resurse pentru a-si atinge potentialul maxim si pentru a contribui la cresterea economiei.

FEI sustine companiile mici prin imbunatatirea accesului acestora la finantare in Europa si in multe tari din afara Europei. FEI proiecteaza si dezvolta instrumente de capital de risc si de crestere, garantii si instrumente de microfinantare pentru promovarea inovarii si crearii de locuri de munca.

In luna decembrie, Alpha Bank Romania a incheiat un parteneriat cu Fondul European de Investitii (FEI) pentru implementarea unor instrumente financiare, precum garantiile de portofoliu. Cele doua produse de garantare sunt parte a pilonului de instrumente financiare din cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si se concentreaza pe domeniile sustenabilitatii si competitivitatii. Produsul SME Sustenabilitate este axat pe finantarile verzi, avand ca scop adaptarea companiilor si a proceselor de afaceri la schimbarile climatice cu impact major asupra calitatii vietii. Acesta incurajeaza utilizarea resurselor in mod eficient si contribuie semnificativ la obiectivul major al Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatica pana in anul 2050.

Pe de alta parte, produsul SME Competitivitate se concentreaza pe stimularea potentialului de crestere si generare de valoare adaugata la nivelul companiilor, prin imbunatatirea semnificativa si/sau extinderea capacitatilor de productie. Printre obiectivele acestui parteneriat se numara stimularea spiritului antreprenorial la nivel local, promovarea dezvoltarii companiilor mici si mijlocii, precum si sustinerea proiectelor de investitii intr-un context de piata tot mai dinamic.

Mai multe informatii pot fi accesate aici.

 

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membra a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare si financiare din Grecia. Activitatile internationale ale Grupului se extind pe langa Romania, si in Regatul Unit, Luxemburg si Cipru.

Alpha Bank Romania este o institutie financiara aflata printre primele 10 banci din tara, cu operatiuni de banca universala. Cu o prezenta nationala de aproape 30 de ani, Alpha Bank Romania ofera o gama larga de servicii si produse moderne atat pentru persoane fizice, cat si pentru IMM-uri si segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre institutiile financiare care a inovat sectorul bancar romanesc, fiind prima banca ce a lansat pe piata locala o aplicatie care transforma un dispozitiv mobil android intr-un terminal POS. Totodata, in 2019 a realizat prima emisiune de obligatiuni ipotecare din Romania, dupa ce in 2001 a fost prima banca ce a introdus in oferta sa creditele pentru locuinte. Pentru mai multe informatii despre Alpha Bank Romania: https://www.alphabank.ro

 

Ultimele stiri

Vezi toate articolele