Centru media

    

Alpha Bank Romania este banca partenera pentru programul Femeia Manager 2022 - 2027

26 septembrie 2022

Programul Femeia Manager

Alpha Bank Romania a fost selectata ca banca partenera pentru implementarea programului Femeia Manager 2022 - 2027, derulat cu Ministerul Antreprenoriatului si Turismului (MAT).

Programul, dedicat imbunatatirii performantelor economice ale intreprinderilor conduse de femei, prevede acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de maximum 200.000 lei IMM-urilor in care cel putin unul dintre asociati este femeie si detine cel putin 50% din partile sociale/actiunile societatii.

Alpha Bank Romania va facilita beneficiarilor eligibili deschiderea de conturi curente pentru accesarea ajutorului nerambursabil si va oferi finantare suplimentara pentru dezvoltarea afacerii. Totodata, antreprenoarele aflate in primii doi ani de activitate vor putea beneficia de pachetul “Start-Up”, care minimizeaza efortul financiar in perioada de crestere a afacerii, oferind comisioane 0 timp de 12 luni pentru mai multe categorii de servicii si produse, inclusiv accesul la programul de facturare “Easy Bill”.

“Romania are nevoie de consolidarea antreprenoriatului feminin si de mai multe femei manager. Ne bucuram sa putem sustine si facilita derularea acestui Program care da curs politicilor si recomandarilor Comisiei Europene de incurajare a participarii femeilor in cadrul proceselor decizionale, si sa asiguram, prin finantare, implementarea de proiecte valoroase, creative, inovatoare si de impact. IMM-urile sunt motorul dezvoltarii economiei, iar Alpha Bank este alaturi de mediul antreprenorial romanesc oferind consiliere si solutii de finantare adaptate fiecarei nevoi”, a declarat Dragos Draghici, Director in cadrul Directiei IMM a Alpha Bank Romania.

Datele statistice arata ca in Romania, 31,2% dintre pozitiile de conducere sunt ocupate de femei, procent aflat sub media europeana. La finalul anului 2021, numarul femeilor actionari (sau asociati) in firme romanesti detinea o pondere de peste 37% din totalul de actionari/asociati.

Trendul manifestat la nivel European inca din anul 2020, conform caruia cele mai multe start-up-uri tech fondate de femei provin din zona Europei Centrale si de Est, este vizibil si la nivelul economiei romanesti, femeile fiind active in toate sectoarele inovatoare ale economiei.

La nivelul portofoliului Alpha Bank Romania, aproximativ 50% din numarul total de entitati juridice au in structura actionariat feminin cu o contributie semnificativa manifestata in randurile companiilor si profesiilor liberale.

Alpha Bank Romania participa in mod activ la toate programele guvernamentale destinate dezvoltarii sectorului privat - IMM Invest, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Rural Invest si Innovation - fiind selectata de Ministerul Antreprenoriatului si Turismului ca banca partenera in cadrul „Programelor nationale pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii IMM-urilor”. Mai multe detalii despre programul Femeia Manager gasesti aici.

 

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania este membra a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare si financiare din Grecia, fondat in 1879 de catre J.F. Costopoulos. Activitatile internationale ale Grupului se extind pe langa Romania, si in Regatul Unit,  Luxemburg si Cipru.

Alpha Bank Romania este o institutie financiara aflata printre primele 10 banci din tara, cu operatiuni de banca universala. Banca sistemica, cu o prezenta nationala de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania ofera o gama larga de servicii si produse moderne atat pentru persoane fizice, cat si pentru IMM-uri si segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre institutiile financiare care a inovat sectorul bancar romanesc, fiind prima banca ce a lansat pe piata locala o aplicatie care transforma un dispozitiv mobil android intr-un terminal POS. Totodata, a realizat prima emisiune de obligatiuni ipotecare din Romania dupa ce, in 2001 a fost prima banca ce a introdus in oferta sa creditele pentru locuinte.

Ultimele stiri

Vezi toate articolele