
Agentia internationala de rating Moody's Investors Service a revizuit in crestere ratingul Alpha Bank Romania pentru depozitele pe termen lung, de la “Ba2” la “Ba1”, precum si calificativul pentru soliditatea financiara (BCA), de la “b1” la “ba3”. Perspectiva de rating pentru depozitele pe termen lung a fost schimbata de la pozitiva la stabila.
Decizia vine dupa revizuirea in crestere a ratingurilor bancii-mama din Grecia, Alpha Bank SA (ratingul pentru depozite a fost revizuit in crestere la B1, de la B2).
Revizuirea in crestere a ratingurilor Alpha Bank Romania reflecta capitalizarea puternica a bancii, calitatea imbunatatita a portofoliului de credite evidentiata de scaderea creditelor neperformante, lichiditatea ridicata si cresterea robusta a depozitelor, care arata dependenta redusa de finantarea intragrup.
Alpha Bank Romania este membra a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare si financiare din Grecia, fondat in 1879 de catre J.F. Costopoulos. Activitatile internationale ale Grupului se extind pe lânga România, si in Regatul Unit, Luxemburg si Cipru.
Mai multe informatii: Research: Rating Action: Moody's upgrades Alpha Bank Romania S.A.'s deposit ratings to Ba1, outlook changed to stable from positive - Moody's (moodys.com)
Despre Alpha Bank Romania
Alpha Bank Romania este o institutie financiara aflata printre primele 10 banci din tara, cu operatiuni de banca universala. Banca sistemica, cu o prezenta nationala de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania ofera o gama larga de servicii si produse moderne atât pentru persoane fizice, cât si pentru IMM-uri si segmentul corporativ.
Alpha Bank Romania este una dintre institutiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima banca ce a lansat pe piata locala o aplicatie care transforma un dispozitiv mobil android intr-un terminal POS. Totodata, a realizat prima emisiune de obligatiuni ipotecare din România dupa ce a fost prima banca ce a introdus in oferta sa creditele pentru locuinte.